EN | ES | IT | RO | PL | GR
Un exemplu de multifuncționalitate a femeilor din România rurală
Download content:


Keywords:

Antreprenoriat rural non-agricol


Description:

Oana Daniela este exemplul perfect demultifuncționalitate în rândul femeilor din mediul rural. Locuiește în Girov, județul Neamț, este mamă și proprietară a unei mici ferme. Este și antreprenor, coordonând o mică firmă, Kameo-Dominion, ce oferă servicii autorizate de traduceri și scriere creativă. Își găsește majoritatea clienților online și lucrează de acasă, după propriul program, ceea ce îi permite să se ocupe de gospodărie și de animale. 
Potrivit Oanei, într-un interviu în exclusivitate pentru Kleinon: "De obicei, femeile de la țară sunt încadrate într-o anumită categorie, presupunându-se că se ocupă doar de gospodărie. Totuși, acest lucru este departe de a fi adevărat. În ultimii ani, a crescut numărul femeilor din mediul rural care fac mai mult decât atât.
Eu, de exemplu, chiar dacă provin din mediul urban, am ales să mă mut în cel rural din dorința de a petrece mai mult timp în aer liber și de a mânca mai sănătos. Mutarea mi-a schimbat stilul de viață, dar nu din punct de vedere profesional. Mai exact, am un stil de viață asemănător cu cel al unei persoane din mediul rural, dar din punct de vedere profesional sunt tot o persoană de la oraș. De exemplu, am în gospodărie diverse animale de care am mereu grijă, precum capre și găini, dar și o seră, o livadă și o suprafață de teren agricol. Produsele agricole rezultate din munca mea sunt folosite în principal pentru familia mea - dar uneori produc mai mult decât avem nevoie, așa că am și câțiva clienți ocazionali.
În plus, am grijă de casă, gătesc și îmi duc zilnic fiul la școală. În același timp, am o viață profesională satisfăcătoare ca traducător și scriitor. Fac ghost writing și traduc conținut din diverse domenii, creez și ilustrez cărți pentru copii.
Deși acest stil de viață este adesea solicitant, găsesc întotdeauna doza de energie necesară pentru a face ceea ce trebuie." 



Consortium!

Partners